Ce îşi doresc participanţii de la un program de teambuilding?

Ce îşi doresc participanţii de la un program de teambuilding?

Uneori, motivele managerilor care încheie contractul cu firma de team building diferă de cele ale angajaţilor. Alteori, obiectivele sunt comune, însă nu întotdeauna acest lucru se realizează datorită comunicării şi consultării în interiorul firmei. Oamenii de HR ştiu cel mai bine ce vor să obţină în urma unui program de teambuilding, ca şi în cazul unui training. O echipă mai unită şi mai eficientă va aduce beneficii pe termen lung companiei. În plus, organizarea unor astfel de evenimente au rol esenţial în motivarea angajaţilor.

CE-ŞI DOREŞTE ANGAJATUL?

Să iasă din cotidian, să se relaxeze, să râdă, să facă lucruri pe care nu le face de obicei. Dacă programul e la munte, atunci vrea să vadă muntele; dacă programul e la mare, vrea să înoate; dacă merge în Deltă vrea să se plimbe pe canale şi să pescuiască; dacă merge în altă ţară, atunci e curios cum arată oraşul respectiv.

Îşi doreşte să interacţioneze mai mult cu colegii pe care îi ştie doar din vedere şi să afle lucruri noi despre întreaga echipă: ce le place colegilor, ce pasiuni au, dacă au familie, copii, de ce şi-au ales acest job, etc.

Pe măsură ce angajaţii interacţionează mai mult între ei şi vorbesc despre subiecte care au legătură cu viaţa personală şi timpul liber, ei se simt apropiaţi şi dobândesc mai multă încrede unul în celălalt. Este o bună ocazie de a descoperi lucruri comune unii despre ceilalţi.

Cadrul în care ei interacţionează (adică, activităţile de team building) sunt foarte importante. De ce? Sunt exerciţii care facilitează mai mult intercunoașterea participanţilor, altele le oferă ocazia să descopere importantă lucrului în echipă şi a distriburii rolurilor. Încrederea în ceilalţi şi urmărirea permanentă a obiectivului sunt esenţiale în orice organizaţie.

De asemenea, participantul de team building întotdeauna apreciază petrecerile. Muzica şi dansul contribuie la detensionare, relaxare şi reprezintă un cadru de socializare.

Este un mod plăcut de a te apropia de colegi şi de management (şefi).

În schimb angajaţilor nu le place că în team building sa la aduci aminte de serviciu şi de lucrurile pe care încă nu le-au rezolvat, să (re)discuţi misiunea şi valorile companiei în timpul exerciţiilor de team building, să stea mai mult timp înăuntru decât afară, să aibă şedinţe interminabile cu managementul. Majoritatea vin în teambuilding cu gândul de a se distra, deci nu vor "să-i trimiţi la culcare" devreme sau să le faci un program prea strict.

CE-ŞI DORESC MANAGERII?

Managerii îşi doresc o echipă care să lucreze mai bine, o echipă sudată, cu angajaţi care pot lucra cu rezultate optime şi în condiţii de stres. Cum se întâmplă toate astea? Aici intervine echipa de team building care are ca responsabilitate să îmbine armonios obiectivele managerilor cu cele ale angajaţilor.

Este foarte important ca, pentru succesul unui teambuilding, managerii să comunice cu angajaţii (sau cu reprezentanţi de-ai lor), şi angajaţii să-şi exprime părerile şi dorinţele. Un team building este un proiect comun, care vizează ambele părţi implicate, managementul şi angajaţii.

Întotdeauna maganerii vor aprecia evenimentele în care ei nu au grijă organizării, şi cu toate astea totul iese perfect. Adică angajaţii se distrează şi comunică liber cu colegii, înţeleg rolul muncii în echipă şi importanța asumării răspunderii. În programele de teambuilding se subliniază în permanenţă faptul că "succesul" este al echipei şi nu se putea realiza dacă nu se implicau fiecare dintre membrii ei.