Cum să creşti performanța echipei
Indiferent de domeniul în care lucrezi, dacă ai ajuns să coordonezi o echipă competitivă, îţi doreşti să îi creşti performanţa. Chiar dacă nu există o formulă perfectă care să te ajute să câştigi de fiecare dată, sunt unele secrete pe care dacă le ştii şi le foloseşti ai şanse de reuşită mai mare decât dacă le laşi la voia întâmplării.
Mai jos veţi găsi cinci elemente testate care ajută la imbunatarirea performanţei echipei dar şi a ta. Ia atitudine şi începe cu aceşti pași simpli dar esenţiali pentru reuşită.
1. Stabileşte foarte clar pentru toţi membrii echipei care sunt standardele performanţei (care este nivelul ce trebuie menţinut), care este necesitatea de urgenţă şi care este direcţia în care mergeţi cu toţii.
Toate cele trei elemente trebuie fixate încă dintr-o etapă iniţială pentru a se putea pune accentul pe ceea ce contează, când contează dar mai ales cum trebuie făcut. Nimeni nu îşi doreşte să facă ceva prea târziu sau doar de dragul de a fi făcut, dar este destul de greu ca oamenii din echipă să facă asta dacă tu nu le-ai comunicat concret ce trebuie făcut.
2. Recrutează-ţi oamenii pentru skill-ul lor sau pentru potenţialul lor, nu doar pentru personalitatea lor. Sigur, dacă îţi dau de gândit pentru că nu ar avea coloană vertebrală nu cred că este eficient să îi iei în echipa ta chiar dacă sunt experţi în ceea ce fac. Este important să apreciezi potenţialul lor pentru că el este cel care va face diferenţa între un angajat competent şi opusul lui. Ba mai mult, dacă nu îşi face treaba bine dar îţi este “simpatic” pentru că l-ai angajat în funcţie de personalitatea lui îţi va fi mai greu să îl laşi să îşi caute un alt job.
3. Fii atent la cum începi şedinţele, acţiunile, proiectele. Ştiţi deja că prima impresie este cea care rămâne întipărită în minte. Modul în care începi ceva reflectă şi modul în care lucrezi de regulă şi chiar îţi formează noi obiceiuri. Adoptă o atitudine pozitivă şi corectă faţă de oamenii şi obiectivele propuse.
4. Setează-ţi pentru echipă câteva task-uri care se pot face cu un efort mic sau mediu la început pentru a începe să ai rezultate cât mai devreme. Apoi, pe baza lor poţi îmbunătăţi activitatea echipei dar şi a ta. Dacă începi cu un task dificil care se îndeplineşte târziu pe toată durata lui nu beneficiezi de feedback sau de o analiză care te-ar ajuta să evoluezi. De asemenea este demotivant pentru echipă.
5. Arată-ţi recunoştinţa pentru efortul oamenilor şi fă-o în public. Dacă efortul lor a fost văzut de toată lumea, nici recunoştinţa nu trebuie exprimată în privat. Chiar dacă putem cădea în greşeală de a gândi: “dar sunt plătiţi să îşi facă treaba”, aminteşte-ţi cum te simţi tu când cineva îţi apreciază efortul chiar dacă tu nu ai făcut altceva decât să îţi faci “datoria”. Recompensa pentru o treabă bine făcută nu doar că îi ajută pe oameni să se simtă împliniţi şi de ajutor ci îţi garantează ţie ca manager ca şi în viitor vei primi acelaşi angajament ca înainte.
Ce am scris aici este doar o mică parte despre cum credem că îţi poţi îmbunătăţi rezultatele echipei fără investiţii financiare majore sau depăşirea bugetlui, însă nici pe departe nu este un ghid complet, ci doar o perspectivă şi toate perspectivele sunt parţiale şi în schimbare.