De ce economiștii keynesieni nu consideră “eroarea ferestrei sparte” ca fiind o eroare.

Atât Bastiat cât și Hazlitt au demascat “eroarea ferestrei sparte” arătând faptul că există și o a treia parte care este afectată de spargerea geamului, și anume croitorul care ar fi făcut un costum pentru brutar, dar care în aceste condiții va pierde vânzarea pentru că brutarul trebuie să-și înlocuiască fereastra. Ceea ce se sugerează astfel este că banii cheltuiți pentru repararea ferestrei ar fi fost folosiți pentru alte achiziții.

Dar nici această variantă nu convinge economiștii keynesieni, frământați de alte gânduri negre: "ce ne facem dacă brutarul plănuia să economisească?"

În acest caz, spun ei, fereastra spartă e un lucru bun pentru că atrage economiile brutarului înapoi în circulație, pentru a fi apoi folosite împreună cu altele în potențiala realizare a unor lucruri importante. Până la urmă lui Keynes nu-i plăcea ideea de economisire. El credea că prea multă economisire și prea puțin consum au dus la Marea Depresiune din 1929-1933.

Dar chiar și din această perspectivă, keynesienii sunt în eroare. Economisirea - chiar și ceea ce am putea numi acumulare irațională/patologică a banilor - nu dăunează economiei deci nu e nevoie să ne facem griji că oamenii nu cheltuiesc suficient pentru a încuraja creșterea economică.

De fapt economisirea servește o funcție aparte: compensează pentru inflația creată de Stat. S-ar putea să sune foarte ciudat, dar da-mi voie să explic. Când Banca Centrală pornește tiparnița și aruncă pe piață bani noi (proces numit inflație, adică “umflarea” cantității de bani aflată în economie), fiecare unitate monetară aflată în circulație valorează mai puțin decât înainte de tipărirea și punerea în circulație a noilor bani. Dar când actorii economici ezită să cheltuiască și preferă să economisească, scoțând o cantitate de bani de pe piață, valoarea unității monetare va crește înapoi. Odată ce moneda își apreciază valoarea pe piață, prețurile încep să scadă. Bineînțeles, economiile unei singure persoane nu pot ține piept miliardelor de unități pe care Banca Centrală le pompează în piață. Dar economiile unei întregi țări ar putea.

În primul rând pentru că Statul penalizează economisirea prin mai multe metode. Cea mai evidentă este inflația însăși. Cine ar mai vrea să-și economisească banii și să-i scoată din circulație știind că aceeași sumă pe care o economisești azi va valora mai puțin dacă vei dori s-o folosești peste un an? Astfel, inflația învinge. Banca Centrală și Statul înving. Iar noi, cetățenii, pierdem.

Am putea încerca să rezolvăm această problemă explicând generațiilor următoare în mod coerent de ce inflația este o politică de Stat, modul în care ne afectează pe toți și de ce economisirea - chiar cea exagerată - e benefică individului și benefică economiei. Dacă începem acum, poate există o șansă ca generația viitoare să scoată economia de sub suveranitatea și ghearele bancherilor centrali keynesieni și Statului.