Îmbunătăţirea abilitaţilor sociale
Toţi posedăm abilităţi sociale, adică, avem nevoie de acestea pentru ca să putem interacţiona cu mediul nostru la diferite nivele. Încă de când ne naştem începem să le utilizăm şi, puţin câte puţin, în fiecare fază a dezvoltării noastre, vom modela inconştient astfel de abilităţi.
Oricine îşi poate îmbunătăţi semnificativ abilităţile sociale analizând diferitele aspecte implicate şi aplicând metode de remediere sau generative; combinând tehnici şi învăţând să folosească instrumente.
Gradul nostru de stăpânire a unor astfel de abilitaţi este vital pentru a determina relaţiile interpersonale, în consecinţă ne vom forma propriul model asupra lumii şi pentru a reuşi să relaţionăm cu mediul într-un mod satisfăcător.
Atunci când vorbim de abilităţi sociale trebuie să vorbim de conduită, de cum ne comportăm şi acţionăm. Toate elementele pe care le întâlnim în cadrul acesteia pot fi îmbunătăţite, cum ar fi de exemplu comunicarea, empatia, asertivitatea, afectivitatea, emoţiile. Pe scurt, toate aspectele pe care le valorăm le putem îmbunătăţi.
În mod frecvent multe persoane încearcă să îşi îmbunătăţească abilităţile sociale pentru diferite necesităţi particulare, de obicei vânzătorii profesionişti sunt un exemplu excelent de a arăta că oricine, dacă dispune de tehnicile adecvate şi dacă le aplică în mod corect, se poate transforma într-un maestru al raportului.
Raportul, definindu-l într-o manieră foarte simplă, este abilitatea de a conecta cu celălalt într-o formă imediată. În special în cadrul programării neuro-lingvistice ne întâlnim cu o serie de tehnici foarte precise pentru a învăţa să utilizăm efectiv raportul.
Putem întâlni multe persoane care nu cunosc acest termen, inclusiv persoane care nici măcar nu au auzit vorbindu-se de abilităţi sociale şi în mod curios, observând cum se comportă, par a fi adevăraţi maeştri ai acestor tehnici. Motivul este unul foarte simplu de explicat, nu trebuie să uităm de factorii ereditari şi de cei care acţionează în primele faze de dezvoltare ale oricărui individ, cel familial şi cel educativ.
Părinţii sunt primii noştri profesori de abilităţi sociale, apoi li se adaugă profesorii din şcoală. Dacă sunteţi tată sau mamă vă recomand să analizaţi cu atenţie ce valori le transmiteţi copiilor dumneavoastră şi mai ales, căutaţi dovezi asupra rezultatului obţinut până la momentul respectiv, întotdeauna mai este timp pentru a corecta şi a ne îmbunătăţi abilităţile sociale şi este mai bine să facem acest lucru în primele faze ale dezvoltării individului. Dumneavoastră, ca prim profesor în abilităţi sociale al copilului, îi puteţi facilita sau îngreuna în mare măsură procesul de învăţare în felul în care acesta îşi stabileşte relaţiile interpersonale.
Există persoane care studiază tehnici avansate de raport sau investesc mult timp şi bani în îmbunătăţirea abilităţilor sociale dar sunt incapabili să spună bună ziua vecinilor lor. De ce? Pentru că nu este suficient să înveţi tehnici sau să stăpâneşti toate instrumentele folositoare pentru asemenea scopuri, este nevoie de ceva mai mult. Este nevoie de atitudine interioară, acea dorinţă de a fi într-adevăr amabili, simpatici şi educaţi. Oricâte tehnici aţi stăpâni, dacă atitudinea dumneavoastră este forţată, celălalt, ca receptor al mesajului, va observa în mod inconştient incongruenţa în comportamentul dumneavoastră.