Pentru sănătatea dumneavoastră, renunțați la etatism

Vă mai aduceți aminte de mesajele „Pentru sănătatea dumneavoastră...”?! Ar trebui să văd aduceți aminte de ele pentru că încă mai rulează pe toate canalele tv și radio, chiar dacă ați învățat să le ignorați în mod instinctiv. Și bine ați face să le ignorați, pentru că sunt greșite.

Campaniile guvernamentale de informare publică sunt greșite din punct de vedere științific. Spre exemplu, studiul lansat la sfârșitul lunii iunie aduce dovezi suplimentare cu privire la mitul celor „30 de minute pe zi de mișcare”, mesaj difuzat și în cadrul spoturilor publicitare de interes public. Conform studiului, nu frecvența activității fizice contează, ci efortul total depus. Iar asta nu e singura greșeală.

Guvernul s-a înșelat și cu privire la mesajul consumului zilnic de lichide. Contrar mesajului promovat, consumul variază în funcție de vârstă, greutate, gen, activitate profesională și alți factori. Aceeași greșeală apare și în cazul mesajului legat de consumul fructelor și legumelor. Nici în cazul ăsta consumul nu e fix, ci variază în funcție de factori biofizici.

Erorile din cadrul campaniei de informare n-ar trebui să surprindă nici măcar publicul profan, deoarece e de la sine înțeles că o campanie care are ca target întreaga populație a țării nu poate oferi informații specifice sau precise. La fel ca în oricare altă activitate a sa, administrația publică trebuie să aplatizeze nevoile și preferințele consumatorilor pentru a oferi același serviciu în masă. Guvernul nu-și poate personaliza serviciile pentru fiecare contribuabil în parte, motiv pentru care recurge la metode standard „one size fits all” care, contrar denumirii, nu sunt bune pentru nimeni.

Mitul utilității publice și efectele dăunătoare ale fenomenului de crowding-out

De dragul argumentului, hai să presupunem că informațiile oferite în cadrul campaniilor de informare publică sunt totuși corecte din punct de vedere științific. Ba mai mult, hai să presupunem că ar putea fi personalizate și precis calibrate pentru fiecare contribuabil în parte. În asemenea condiții, difuzarea spoturilor ar fi binevenită, corect? Greșit. Nici măcar într-un extrem de improbabil scenariu precum acesta intervenția guvernamentală n-ar fi de bun augur. De ce?

În primul rând, pentru că obligativitatea tuturor posturilor (private sau publice) de a difuza mesajele generează un efect de crowding-out. Timpul de emisie utilizat pentru aceste mesaje difuzate în mod coercitiv ar putea fi alocat altor mesaje care, prin însăși natura faptului că sunt alese în mod voluntar, putem deduce praxiologic că vor genera o utilitate mai mare. Însă fenomenul de crowding-out se manifestă și la nivelul consumatorului contribuabil care altminteri nu va mai fi obligat să finanțeze mesaje de care oricum e conștient, sau pe care le ignoră cu desăvârșire.

În al doilea rând, pentru că mesajele nu au în realitate caracter public. De ce un spot publicitar la Coca Cola ar avea caracter privat, pe când o campanie de informare a cetățenilor cu privire la riscurile pe care le implică fumatul are avea caracter public? Deosebirea dintre cele două e consfințită de și prin intermediul Statului. Prin urmare, se impune întrebarea: de ce o campanie derulată de un actor economic privat n-ar putea servi intereselor publice?!

În realitate, doar bunurile și serviciile private pot într-adevăr să satisfacă interesul public. De unde știm asta? Din logica acțiunii umane. Dacă bunul X sau serviciul Y se tranzacționează libere pe piață (fără intervenția coercitivă a Statului), înseamnă că satisfac interesele consumatorilor, deci au un caracter public. Pe de altă parte, serviciile administrației publice, care sunt impuse în mod coercitiv prin voință unilaterală și în regim de putere publică, nu satisfac cerințele consumatorilor (sau, în cel mai bun caz, nu le satisfac în aceeași măsură ca serviciile prestate în mod liber).

Și nu în ultimul rând, pentru că o intervenție guvernamentală repetată și îndelungată generează efecte de narcotizare și apatie în rândul publicului. O societate de indivizi sănătoși, așa cum își dorește în mod aparent Ministerul Sănătății, nu poate funcționa în absența responsabilității individuale. Iar responsabilitatea reprezintă contrapartida libertății. Pentru a putea fi responsabil de acțiunile sale, individul trebuie să fie mai întâi liber. Însă administrația publică n-a făcut decât să-i ofere iluzia libertății prin degravarea de responsabilități.

Paternalismul etatist naște monștri

Așadar, nici măcar într-un ipotetic scenariu în care administrația publică ar promova mesaje corecte din punct de vedere științific și personalizate fiecărui contribuabil în parte, intervenția guvernamentală oricum n-ar fi binevenită. Pe termen lung, paternalismul etatist nu poate genera decât efecte negative, iar politicianul machiavelic nu va ezita să le speculeze, urmând principiul: De ce să le dau ulei și făină când mă pot vota pentru că au nevoie de mine?!